Ceva mic și albastru
La cei 90 de ani ai mei, par a fi o enciclopedie vie. Par, pentru că eu am serioase dubii în ceea ce privește aceste aparențe. Cei din jur, mânați fiind de dorința de a-mi afla secretele, obișnuiesc a mă
Luminează-mă
Luminează-mă tu, Războinicu' Luminii și far călăuzitor pe autostrada minții în beznă, tu care ai descoperit sensul vieții între două oi și trei păcate, învață-mă cum se scoate adevărul din baligă și se unge pe pâine, spune-mi cum se face
Tovarășul Ion Iliescu, erou, vinovat sau mit național?
Cum a ajuns tovarășul Ion Iliescu, artizanul democrației originale, să fie omagiat cu onoruri, deși a scăpat de justiție în dosarul Revoluției și Mineriadelor? Tovarășul Ion Iliescu – Eternul Președinte, Eternul Nevinovat România respiră ușurată. Nu pentru că s-a schimbat ceva fundamental
Ieșirea din singurătate
Am ieșit din singurătate și m-am trezit într-o piață de suflete second hand unde fiecare își vinde atenția pe mărunțiș. Am schimbat pereții reci cu pereți tapetați cu citate motivaționale. Am înlocuit liniștea cu râsete obligate și priviri care scanează
Îmi trăiesc viața după horoscop
Astăzi, nativilor săgetător le va surâde norocul. Clar. De treizeci și trei de ani tot aud asta și odată nu l-am văzut surâzându-mi. Poate m-o fi căutat și nu știa unde stau. M-aș duce să-l caut, dar azi îs trei
Joac-o p’asta și mori prost
Joac-o p'asta! – cum devine o expresie cretină mantra conspiraționiștilor cu rude prin spitale și diplome de la Universitatea TikTok Joac-o p'asta! – strigătul de luptă al prostului informat N-ai cum să trăiești în România fără să dai, la un moment dat,
Familia mea secretă
Am descoperit-o într-o dimineață, când toamna abia începuse. Avea mușuroiul amplasat, strategic, sub prunul cel mare din fundul pomătului. Mi-a atras atenția faptul că fiecare furnicuță trudea de zor, inspectând prunele din jur și întorcându-se în mușuroi cu bucăți mult
Vizita la sinistrați: Călin Georgescu și George Simion
Vizita la sinistrați din Broșteni, între PR electoral, sarmale, live-uri și spectacol mediatic semnat de Călin Georgescu și George Simion Potopul de PR: vizita la sinistrați a lui Călin Georgescu Clopote și „daci” la vizita la sinistrați Pe 1 august, în Broșteni, vizita
Monstrul de sub pat
O știam de mititică. Fusesem repartizat să-i locuiesc sub pat. Noaptea, o speriam cu grijă, suficient cât să-și ude patul și s-o strige pe mă-sa, o milf. Îmi era drag s-o aud cântându-i micuței câte un cântec de leagăn. Așa
În podul casei
Un trosnet. Un foșnet. Un urlet. Un zumzet prelung. Un scârțâit. Un bocet cu sughițuri. Toate acestea par a se auzi din locul acela în care n-am voie să urc. E noapte, am cinci anișori și mă cac pe mine